Credință și principii

Drepturile omului

Formulate în 1948 printr-o declarație universală, dreptul la viață, la libertate și la securitate derivă din concepția asupra naturii sacre a vieții, proclamată de creștinism.

Demnitatea persoanei

O politică prea puțin reprezentativă și o justiție ineficiența perpetuează sărăcia și nedreptatea, afectând demnitatea umană. Cei puternici își croiesc singuri un regim de privilegii și impunități, iar cei slabi ajung la cheremul asistenței statului. Nici unii, nici ceilalți nu mai sunt demni: unii își pierd chipul în supa sărăciei și în greul uni trai amărât, ceilalți capătă trăsături de animale de pradă.

Demnitatea umană nu poate fi pe deplin garantată decât de un stat fondat pe principii morale și etice. Efortul nu e doar legislativ, ci și pedagogic: legislație, dar mai ales educație. Creștin-democrația presupune, așadar, o reforma însoțită de o pedagogie de durată, nu o revoluție.

Dreptate

Prin natura umană, prin demnitatea fiecăruia, oamenii au drepturi-unele naturale, precum viața, libertatea, egalitatea, altele sociale, contractuale.

Pentru a nu avea un sistem judiciar fosilizat și inadecvat, este esențial ca dreptatea și justiția, adică virtutea și funcționarea ei legală, să coincidă. Pentru aceasta, legile trebuie să fie drepte și justiția imparțială.

Cu o justiție influențată politic nu se poate obține decât o caricatură a statului de drept.Fărădelegea, bunul plac, abuzurile iau locul dreptății.

Din nefericire, România, are un stat de drept fragil, legile sunt adesea făcute în favoarea unor interese private sau de grup, iar justiția trage cu ochiul la cei puternici.

Libertate

Într-o societate creștină libertatea este o virtute, nu doar un punct dintr-un contract social. Ca orice virtute, ea cere efort asumat, luptă, perseverență.

Creștin-democrația ridică înțelegerea libertății în zona morală, spirituală, vorbind despre minciună și răutate, nu doar despre drepturi și reglementări.

După cum se vede în România libertățile nominale nu înseamnă și libertatea reală a națiunii, mințită și ținută departe de rolul ei legitim.

Responsabilitate

Creștin-democrația leagă insistent libertatea de responsabilitate, și pe ambele de moralitate.

Nu trebuie să căutăm reponsabilitatea doar la nivelul celor care conduc treburile țării. Fiecare om este responsabil pentru sine și pentru comunitate.

Sănătatea, educația, bunăstarea sunt responsabilitatea fiecăruia. Nu poți să nu înveți, dar să aștepți un loc de muncă bun. Nu poți să îți bați joc de sănătate, dar să pretinzi să fi vindecat, gratuit, pe banii celorlalți. Nu poți să nu muncești, dar să fi întreținut de societate.

Solidaritate

O societate creștină este o societate solidară, indiferent dacă generozitatea vine de la fiecare dintre noi, de la comunitatea locală, de la Biserică sau de la stat. Nu putem accepta o societate unde nevoiașii sau cei bolnavi să fie abandonați sorții.

Solidaritatea înseamnă recunosterea uneoi nevoi reale și darul virtuos, nu o situație bazată pe fraudă, în care oameni perfect valizi speculează generozitatea societății. Asistențialismul promovat de stânga este o dublă impostură: denaturează solidaritatea, menține oameni alminteri valizi într-o inutilă dependența de stat și sporește corupția și atitudinea discreționară în societate. Astfel, solidaritatea este denaturată spre categorii asistate nelegitim pentru a mitui mari grupe de alegători. Totodată milioane de oameni sunt menținuți în sărăcie asistată pentru a li se putea cumpăra la preț mic conștiințele și votul.


Extras din cartea „Creştinul în cetate“, autor Adrian Papahagi.